Horia Tecău este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari tenismeni români ai ultimelor decenii. Triplu-câștigător de Mare Șlem la dublu și dublu-mixt, Tecău și-a trecut în cont, în parteneriat cu Florin Mergea, și medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016. Sportivul în vârstă de 35 de ani a povestit cu lux de amănunte, în cadrul evenimentelor InspiraTIFF, din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), într-o discuție cu jurnalistul Mihnea Măruță, despre toate momentele importante din cariera sa de început și care au dus spre succesele obținute în următorii ani.
Tecău a recunoscut că primul punct de cotitură al carierei sale a fost șansa de a merge cu o bursă la Academia lui Nick Bollettieri, pe care a numit-o “Disneylandul Tenisului”. Sportivul constănțean spune că acolo a învățat ce înseamnă coaching-ul mental și a deprins puterea de a trece peste greșeli și peste momentele de tensiune din timpul meciului, mai ales că venea dintr-o lume autohtonă în care greșeala era mereu criticată și scoasă în evidență. “La academie făceam ședințe de vizualizare în care vedeam cum e să câștigi un Wimbledon. Nici nu știam cum arată Wimbledonul, iar eu visam asta de mic. Mi se arătau filme, imagini. Ca să ajungi să trăiești această experiență, tu ai multe etape, obiective pe termen scurt. La academia lui Nick Bollettieri am ajuns să cunosc aceste aspecte, iar apoi chiar să le câștig. Apoi, am învățat să nu privesc lucrurile ca pe o greșeală. Când greșesc o lovitură, asta îmi arată că trebuie să mai lucrez la anumite puncte, să analizez, să-mi dau seama unde pot să fac mai bine. După 7 ani de tenis în România în care auzeam doar despre greșeli, la unt antrenament cu un mental coach am greșit o lovitură, m-am enervat, și mi s-a spus să analizez exact cum am făcut lucrurile. M-a întrebat dacă am făcut toate lucrurile perfect ca să obțin un rezultat perfect. După luni, poate ani de antrenament, s-a dezvoltat această parte din mine care-mi arată puterea de analiză. La fel și cu meciurile pierdute, nu analizăm victoria sau eșecul, ci ce am putea lucra mai bine. La dublu, contează această comunicare între noi, să vorbim lucrurile direct”, a spus Tecău.
Între 2010 și 2012, Tecău, făcând pereche cu suedezul Robert Lindsted, a pierdut trei finale consecutive la Wimbledon, un șir de eșecuri despre care mulți credeau că-i vor capăt ascensiunii. A urmat decizia de a renunța la parteneriatul cu Lindsted și a merge mai departe într-un “dublu” cu olandezul Jean-Julien Rojer. Cei doi aveau să câștige Grand Slam-urile de la Wimbledon și US Open și să ajungă numărul 2 în lume, la mare bătaie cu super-dublul american compus din frații Bob și Mike Bryan. “Cele trei finale pierdute la rând le-am privit ca pe oportunități de a cunoaște, în fiecare dintre ele, ce mi-a lipsit de fiecare dată. La început găseam scuze, fie că erau despre mine sau despre partenerul meu, dar de fapt toate răspunsurile erau în interiorul meu. Totul pleca de la lipsa de încredere. Trebuia să am încredere în mine până la capăt. Ajungeam să trăiesc faptul că voi câștiga turneul de la Wimbledon. Cumva prin aceste alegeri pe care le făceam începeam să-mi construiesc încrederea și atitudinea. Încrederea vine și din relația cu partenerul, transmit încredere sau ezitare. Acele finale pierdute îmi arătau la ce mai am eu de lucrat ca om, multe veneau din experiența de adolecent, în care ți se spune întotdeuna că nu ești suficient, că nu faci presiuni. Vin lucruri care te inhibă, care-ți cresc senzația de teamă. Cu Jean-Julien Rojer aveam zeci de ore de vorbă închiși într-o cameră în care discutăm despre problemele noastre personale. Dacă avea el anumite probleme acasă, spre exemplu, vedeam care sunt rolurile pe care trebuia să le preiau, nu doar pe teren, ci de organizare, de comunicare. Comunicarea e imensă într-un parteneriat de dublu. Poate de aceea am avut atât de mare succes”, a mai povestit Horia Tecău.
Acesta și-a petrecut perioada de izolare recuperându-se după o accidentare la fascia plantară, o zonă a tălpii extrem de solicitată în tenis și spune că va decide doar după o analiză temeinică, împreună cu partenerul său de dublu dacă vor participa la US Open. Asta dacă turneul american se va desfășura.
foto: Chris Nemes
