Clujul poate testa de astăzi 400 de probe pe zi pentru coronavirus – Cronica de miercuri

1. La Cluj a devenit operațional, pentru testarea probelor provenite de la pacienți suspecți de infectare cu COVID-19, și aparatul de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”. “Intrăm încet și cu celelalte aparate de testare, în funcție de reactivii pe care îi primim. La Cluj a devenit operațional pentru testare Institutul Oncologic. Așteptăm să ajungă kiturile de testare în cantități mari, ca să poată funcționa la capacitatea maximă de 400 probe/zi”, a declarat, miercuri dimineața, prefectul Clujului, Mircea Abrudean. (Ziua de Cluj)

2. 17.000 de maști oprite pe Aeroportul Cluj. Urmau să ajungă în Italia, deși e interzis prin lege. “S-a procedat la verificarea coletelor și s-au descoperit: 10 mii de măști chirurgicale, 17 mii de măști de menaj, 400 de mănuși de protecție, 45 de costume de protecție medicale și 400 de botoșei de protecție (încălțăminte). A fost informată Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj care a dispus oprirea expedierii, urmând ca organele abilitate să ia măsurile legale ce se impun îndreptate către societatea comercială”, a precizat prefectul Clujului, Mircea Abrudean. (Ştiri de Cluj)

3. Locuitorii unui bloc de pe strada Răzoare, din comuna Florești, se plâng că le crapă blocul din cauza lucrărilor la un bloc învecinat, care se construiește la o distanță mult prea mică de imobilul lor. (Ziua de Cluj)

4. Ce înseamnă starea de urgență în Cluj-Napoca – Lista completă a măsurilor luate de Primărie, pe care trebuie să le știe cetățenii. (Ziar de Cluj)

5. Beard Brothers a reuşit să cumpere materiale necesare spitalelor din Cluj, cu ajutor financiar din partea Băncii Transilvania (BT). “Dragi prieteni, vrem să vă informam că în ultimele zile am reușit achiziționarea a 1.269 de litri de dezinfectant, a două videolaringoscoape, a unui ecograf (cardio și pulmonar) și a 500 de măști PPf2. Suma achiziției ajunge la 39.000 de euro, suport financiar primit din partea prietenilor de la BT. Începând de mâine vom începe livrarea produselor în spitalele din Cluj-Napoca. Nu ne oprim aici, suntem, în continuare, în cautare de măști (FFp3 sau FFp2) și combinezoane (categoria 3)”, transmit “bărboşii”. (Ziua de Cluj)

6. În primele 74 de zile din acest an, adică în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2020, medicii PEDITEL au ajutat 16.874 de copii. Peditel 1791 este un call center pediatric din Cluj care oferă sfaturi medicale în regim non–stop, funcționează național și internațional, fiind o inițiativă comunitară a Fundaţiei PĂrinţi din România. (Monitorulcj)

7. Festivalurile Untold, Electric Castle, Jazz in The Park și Street Food avertizează că, fără implicarea statului, această industrie se va prăbuși în câteva săptămâni, fără a avea șanse de recuperare în următorii ani. (Ziua de Cluj)

8.Primarul Emil Boc a anunțat public că, deși s-au aprobat deja, finanțările acordate de la bugetul local pentru activități culturale și festivaluri au fost puse pe pauză. Primesc bani de la primărie doar cei care asigură servicii sociale. (Actual de Cluj)

Adaugă comentariu

De C.D.C.

We are social

Ultimele articole