
Oficialii Universității Cluj au anunțat, printr-un comunicat oficial, că au luat o serie de măsuri pentru a-și proteja angajații și sportivii de pandemia de coronavirus. Astfel, printre ele se numără suspendarea antrenamentelor pentru trei zile, menținerea angajaților acasă, în cazul în care prezența acestora nu e necesară la sediu sau închiderea, pentru moment, a Academiei “U”-Luceafărul. Reamintim, competițiile sportive din România au fost suspendate până pe 31 martie. (Ziua de Cluj)
2. Portarul lituanian al CFR Cluj, Giedrius Arlauskis, va pleca de la echipă, în vară, doar dacă va primi un salariu de peste un milion de euro din zona arabă, a confirmat directorul general al clujenilor, Bogdan Mara. “Ne-a spus că pleacă de la CFR Cluj doar dacă ar prinde și el un contract de un milion de euro sau de dolari, dacă este cazul prin zonele arabe, fiindcă nu știu exact cu cine discută agentul său”, a spus Mara. (ProSport)
3. Antrenamentele jucătorilor de la CFR Cluj se vor suspenda pentru următoarea perioadă, iar acestora li s-a recomandat să stea acasă și să evite contactul cu aglomerările și cu spațiile închise. Competițiile sportive din România sunt suspendate până pe 31 martie ca urmare a pandemiei cu COVID-19. (Ziua de Cluj)
foto: fcuniversitateacluj.ro