
În urmă cu un an, pe 4 martie 2019, Radu Țenter, unul dintre cei mai implicați și apreciați oameni din Peluza “Șepcile Roșii”, fiul antrenorului și fostului mare jucător de baschet, Marcel Țenter, era implicat într-un grav accident de circulație, pe Calea Mănăștur. Țenter a fost lovit din plin de o mașină, în timp ce traversa strada în grabă, decedând două zile mai târziu.
În cinstea și amintirea lui, suporterii Universității au demarat un proiect unic în România, intitulat “Pădurea Unor Inimi Românești”, și au împădurit un teren primit din partea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) situat la capătul străzii Donath. De altfel, fanii se vor întâlni în acel loc, pe 6 martie, pentru a-l comemora pe prietenul și colegul lor. Anunțul a fost făcut printr-o postare emoționantă care relevă ultimele clipe de viață ale lui Radu Țenter:
“Acum un an, într-o duminică în ziua de 3 martie 2019, creionam împreună cu Radu prin coordonate GPS și măsurători virtuale, „inima” care avea să fie plantată pe terenul oferit de către USAMV. Proiectul era finalizat, am vopsit steaguri am deschis o bere și Radu comandase două pizza, tot ce mai era de făcut, era să începem aventura la „pădurea unor inimi românești”!
Acum un an, în 3 martie 2019, ți-ai încheiat capodopera,ai plecat după două pizza și ai decis să nu te mai întorci, lăsând un gol imens în sufletele noastre. Radu, pentru tot, îți mulțumim”