1. Accident cu victime sub podul N. Este vorba despre un impact frontal între două mașini. La fața locului au ajuns echipaje medicale, de descarcerare și poliția. Una dinte mașinile implicate are numere de Statele Unite ale Americii. “Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, în care se aflau patru persoane, dintre care un minor de 6 ani, care prezentau afecțiuni diverse. S-a acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și extragerea persoanelor din autoturisme, folosind echipamentele din dotare pentru a evita agravarea leziunilor suferite, având în vedere că doi adulți prezentau traumatisme vizibile. Astfel, au fost predați echipajelor medicale pentru a primi îngrijiri de specialitate și pentru a fi transportați la spital copilul de 6 ani cu agitație psihomotorie, o femei de cca 40 de ani cu afecțiuni ușoare, un bărbat de cca 40 cu fractură deschisă la un picior și un bărbat de cca 20 cu suspiciune de fractură la unul dintre brațe”, transmite ISU Cluj. (Ziua de Cluj)
2. Conform uRADMonitor, o rețea globală de aparate interconectate care masoară poluarea, Clujul este mult mai poluat decât restul orașelor importante din Europa. Clujul este aproape de nivelul maxim de poluare (40 µg/m³) și chiar îl depășește. Comparativ cu Europa, toate marile orașe ale României stau prost. AICI puteți consulta harta LIVE. Datele de pe hartă sunt contrazise de o serie de studii promovate în ultimii ani, care spun că în Cluj-Napoca e cel mai curat aer din Europa. (Ştiri de Cluj)
3. Compania aeriană low-cost Sun d’Or, care ar fi urmat să opereze la Cluj din luna mai, şi-a amână intrarea pe aeroportul clujean în contextul epidemiei de coronavirus, a anunțat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Cluj. Compania urma să opereze două zboruri săptămânale începând pe ruta Tel Aviv-Cluj. (Ziua de Cluj)
4. Doi din cei patru senatori clujeni au mai multe afaceri, unele extrem de bănoase. Mai mult, unul dintre ei este implicat în afaceri cu persoane care de-a lungul anilor au fost abonate la banul public. Administratorul uneia din firmele unui senator clujean este administrator și la Sala Polivalentă, aflată în subordinea Primăriei. Coincidență sau nu, acesta are și o firmă de organizare de evenimente. (Ziar de Cluj)
5. Polițist clujean, acuzat de furt. Poliția Cluj-Napoca a fost sesizată de către reprezentantul unei societăți comerciale că, în perioada 28/29 februarie, poliţistul ar fi sustras din magazinul societății două unelte electrice. (Ziua de Cluj)
6. 14 grădiniţe, școli şi licee din județul Cluj sunt închise parţial, în urma măsurilor impuse împotriva epidemiei de gripă. 483 de elevi stau acasă. (Monitorulcj)
7. Primăria Cluj-Napoca va achiziționa în perioada următoare 10 microbuze noi pentru transportul elevilor la școală. În acest fel, transportul pentru elevi va putea fi extins și în alte zone ale orașului. “Pentru municipiu, noi cumpărăm în acest an 10 microbuze noi pentru elevi, cu câte 28 de locuri, astfel ca, începând cu luna mai, să extindem rețeaua de autobuze școlare în oraș, de exemplu, în cartierul Dâmbu Rotund”, a declarat primarul Emil Boc. (Ziua de Cluj)
8. Președintele Uniunii Naționale Judecătorilor din România, judecătoarea clujeancă Dana Gîrbovan, susține că ”MCV-ul a devenit un instrument politic”. (Clujust)
POZA ZILEI: Curse de automobile și motociclete pe Feleac și în centrul Clujului. Premiile, acordate de regele Carol II
Clujul a fost în perioada interbelică gazda unor cunoscute curse de automobile și motociclete pe dealul Feleacului, concursurile de motociclete supraviețuind până în anii ‘60. (Ziua de Cluj)