SOLD-OUT. CFR Cluj – FC Sevilla se joacă, în Gruia, în fața a peste 20.000 de spectatori – Cronica de Sport

1. Toate biletele pentru meciul tur dintre CFR Cluj și FC Sevilla, din 16-imile Europa League, s-au epuizat. Partida se va desfășura mâine seara, de la ora 19:55, urmând să fie transmisă de toate cele trei televiziuni naționale de sport, DigiSport, Look și Telekomsport. “Publicul a fost mereu alături de noi, ne ajută foarte mult faptul că s-au vândut toate biletele”, a spus mijlocașul Adrian Păun. (Sportul Clujean)

2. Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, știe cum trebuie să abordeze echipa sa partida cu FC Sevilla, de mâine, în așa fel încât să păstreze șanse de calificare înaintea meciului retur, din Spania. De altfel, Petrescu spune că un egal fără goluri ar fi în avantajul echipei sale. Pe vremea când pregătea Unirea Urziceni, actualul tehnician al “feroviarilor” a reușit să învingă formația din Andaluzia, în grupele Champions League. “Cel mai important e să mergem la Sevilla cu o șansă, după meciul tur. Ei sunt puternici acasă, cu toate că ei sunt pe locul doi în campionat la punctele obținute în deplasare. Tot timpul studiez atent adversarii. Cu cât am văzut mai mult Sevilla, cu atât mi-am dat seama ce fel de jucători au. În ultimele meciuri nu le-a prea ieșit nimic. Au un lot mai bun decât Celtic, dar în apropiere de cel de la Lazio”, a spus Petrescu azi, la conferința de presă oficială a CFR-ului. (Ziua de Cluj)

3. România întâlnește mâine seară, de la ora 18.00, în BT Arena, campiona mondială, Spania, în preliminariile EuroBasket 2021, iar în lotul formației noastre se regăsesc și doi americani naturalizați, ambii legitimați la CSM Oradea, Giordan Watson și Kris Richard. Cei doi spun că se simt deja români, fiind deja deprinși cu gastronomia românească și cu băturile locale. La acest ultim capitol, cei doi au nominalizat țuica, despre care au spus că e mai bună decât sangria, băutura tradițională a Spaniei. (Monitorul de Cluj)

4. World Challenge Cup, o competiție de top a gimnasticii ritmice, se va desfășura în BT Arena, pentru al doilea an consecutiv. Informația a fost dezvăluită de Irina Deleanu, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică. (Monitorul de Cluj)

foto: digisport.ro

Adaugă comentariu

De C.D.C.

We are social

Ultimele articole