1. Ziua de Cluj publică lista investiţiilor pe care le va face primăria în 2020, listă pe care se află, printre altele, introducerea în circulaţie a 12 noi tramvaie achiziţionate din fonduri europene, finalizarea a patru noi parkinguri sau extinderea numărului de proceduri şi aplicaţii digitale pentru cetăţeni. Bugetul pentru anul 2020 al Municipiului Cluj-Napoca este de 1.688.301.000 lei (353 de milioane de euro), cu 7,39% mai mare față de anul 2019.
2. Comercianții care dețin chioșcuri în zona Pieței Mărăști sunt foarte nemulțumiți de decizia Primăriei Cluj de a le desființa. Aceștia au încercat să îl determine pe primarul Emil Boc să îi includă în proiectul de modernizare, însă s-au lovit de un refuz ferm. Boc este decis să renunțe la toate tarabele care au fost concesionate din perioada lui Funar în diverse zone ale orașului. (Ziar de Cluj)
3. Tânăra în vârstă de 18 ani, rănită grav în urma accidentului de vineri, din Dej, este în moarte cerebrală. Familia și-ar fi dat acordul ca mai multe organe să fie prelevate de medici. Fata a fost rănită grav vineri seara, după ce mașina în care se afla, ca pasager, s-a izbit de un stâlp. (Ziua de Cluj)
4. Nouă școli din județul Cluj au fost închise parțial din cauza gripei, pe fondul epidemiei decretate la nivel național. (Monitorulcj)
5. Două familii de romi s-au bătut în centrul oraşului Huedin, circulația pe Drumul Național 1 fiind blocată pentru câteva minute. VIDEO în Ziua de Cluj
6. Curtea de Apel a suspendat procedura de licitație pentru tren metropolitan și metrou a Primăriei Cluj, după ce instituția și firma câștigătoare au contestat decizia Consiliului Național al Contestațiilor din luna decembrie 2019 prin care finalistul procedurii a fost exclus din competiție. (Actual de Cluj)
7. Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a declarat la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, cu ocazia prezentării celei mai versatile vehicule aeriene fără pilot ale armatei americane, MQ-9 Reaper, că regiunea în care se află şi România a devenit mai volatilă. Cauza este agresiunea crescută a Rusiei în Crimeea, în Transnistria, în Donbass şi în Marea Neagră. (Ziua de Cluj)
POZA ZILEI: Centrul pietonal al Clujului, în anii ’40