Accident spectaculos lângă Cluj Arena. O mașină a căzut în Someș – Cronica de vineri

A

1. Accident spectaculos lângă Cluj Arena. O mașină a căzut în Someș joi seara, pe Splaiul Independenței din Cluj-Napoca. Accidentul a avut loc în jurul orei 18.10. Mașina care a căzut în albia Someșului a fost lovită de un autoturism care nu i-a acordat prioritate. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime. (Ziua de Cluj)

2. Meteorologii anunță un final de săptămână cu vreme destul de închisă la Cluj. Sâmbătă, temperaturile se mențin destul de constante, acestea fiind cuprinse între 6 grade și 1 grad. De asemenea, cerul va fi mai mult noros. Duminică, vremea se va răci ușor, valorile termice fiind cuprinse între 5 grade și -3 grade. Totodată, cerul va fi variabil. (Ştiri de Cluj)

3. Clujul are cel mai tânăr ierarh din Biserica Ortodoxă Română. La doar 36 de ani, arhimandritul Benedict Vesa a fost ales în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. El a spus că la acest început de drum are nevoie ca smerenia să țină loc de fapte. (Ziua de Cluj)

4. Județul Cluj este reprezentat în Senat de patru senatori: Vasile Ilea (neafiliat), Mihai Goțiu (USR), Laszlo Attila (UDMR) și Marius Nicoară (neafiliat). Ziar de Cluj face o evaluare a activităţii parlamentare a celor patru şi ajunge la concluzia că singurul care a avut o activitate intensă de la preluarea mandatului până acum este USR-istul Mihai Goțiu.

5. Am putea călători cu trenul de la Cluj la Oradea în 2 ore. Proiectul de modernizare a căii ferate Cluj-Oradea-Episcopia Bihor este evaluat la 7,3 miliarde lei şi va dura 4 ani. La finalul lucrărilor, pe 60% din traseu trenurile vor putea circula cu peste 100 km/oră. (Ziua de Cluj)

6. Primăria Cluj montează praguri de sol după accidentul mortal de pe strada Horea, produs de un moldovean care a fugit de la locul faptei. (Ştiri de Cluj)

7. Fântâna arteziană din Parcul Central va fi iluminată noaptea pentru a crește atractivitatea zonei. Sistemul va fi format din 28 de aparate de iluminat și un sistem de control, investiția fiind estimată la peste 70.000 de lei.  (Ziua de Cluj)

8. Clujenii, timișorenii, orădenii și arădenii plătesc anual, fără a fi consultați, un PR politic electoral pentru patru primari liberali, fără nicio realizare comună, intitulat „alianța vestului”, spune deputatul clujean Horia Nasra. (Monitorulcj)

POZA ZILEI: Mașini mânjite cu rahat, într-un cartier din Cluj

Clanțele mai multor mașini dintr-un cartier din Cluj-Napoca ar fi fost mânjite cu rahat de către o femeie. (Ziua de Cluj)

Despre autor

Adaugă comentariu

We are social

Ultimele articole