Explicațiile lui Petrescu: de ce n-au prins Chipciu și Țucudean lista UEFA și care e situația lui Manea – Cronica de Sport

1. FED Cup a început cum nu se putea mai rău pentru România, în fața Rusiei. În prima partidă a seriei care se dispută, azi și mâine, în BT Arena, numărul 166 WTA, Gabriela Ruse, a cedat, în mai puțin de o oră, în fața rusoaicei Ekaterina Alexandrova (25 de ani, 28 WTA), scor 1-6, 4-6. Urmează duelul dintre Ana Bogdan, prima rachetă a României, și Veronika Kudermetova. (Gazeta Sporturilor)

2. Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a făcut lumină în cazul neincluderii lui Alex Chipciu și George Țucudean (foto), cele mai importante mutări ale iernii, pe lista trimisă la UEFA pentru “dubla” cu FC Sevilla, din 16-imile competiției. Petrescu l-a inclus, în schimb, pe Cristi Manea, fotbalist revenit cu numai o zi înaintea închiderii perioadei de transferuri și a anunțat că jucătorul în vârstă de 21 de ani are șanse mari să joace ca titular în meciul cu andaluzii. “Nu poți să ai «dublă» cu Sevilla și să ai numai patru fundași, imediat i-am pus pe Manea și Vinicius. Mi i-aș fi dorit pe Țucudean și Chipciu, dar trebuia să pun și un portar, dacă nu puneam, rămâneam cu Arlauskis și cu un puști de 18 ani”, a spus Petrescu. (Monitorul de Cluj)

3. Universitatea Cluj a încheiat stagiul de pregătire din Cipru, de la Aya Napa, cu o remiză, 1-1 cu gruparea letonă FK Liepaja, locul 6 în prima ligă. Balticii au fost cei care au deschis scorul, însă clujenii au egalat pe final de meci, prin Victor Dican. Lotul condus de Adrian Falub este așteptat să ajungă în această seară pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu”, la bordul unei curse directe din Larnaca. (Ziua de Cluj)

foto: digisport.ro

 

Adaugă comentariu

De C.D.C.

We are social

Ultimele articole