
1. Sute de persoane au stat, luni dimineaţă, la -7 grade, la coadă la Primăria Cluj-Napoca şi la primăriile de cartier pentru depunerea cererilor în vederea obţinerii unui loc de parcare. (Ziua de Cluj)
2. Salvatorii de la Rescue 4×4 au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona vârfului Ijar, de lângă Tarnița, pentru a salva ocupanții unui Opel Frontera, care a rămas înzăpezit. (Ştiri de Cluj)
3. Un schior este căutat pe rețelele de socializare după ce ar fi accidentat grav o persoană, joi, pe pârtia Buscat din Băișoara și nu s-ar fi oprit să-l ajute pe cel lovit. Accidentul ar fi avut loc joi, 2 ianuarie, la prânz, pe pârtia albastră. Bărbatul care a fost accidentat a fost preluat cu o ambulanță SMURD. Pentru că persoana vinovată ar fi fugit de la locul accidentului, administratorii pârtiei Buscat cer ajutor în identificarea acesteia. (Ziua de Cluj)
4. Noul regulament referitor la normele de conduită în mijloacele de transport în comun, adoptat anul trecut, prevede că bagajele sunt admise doar dacă nu depășesc volumul a două locuri, în caz contrar călătorul fiind obligat să plătească bilet. S-au aplicat și amenzi pentru astfel de situații. (Ziar de Cluj)
5. Serviciul gratuit de callcenter ALOPEDI – 0364-917 dedicat sfaturilor medicale pediatrice, proiect gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, a ajutat în mod direct, în anul 2019, nu mai puțin de 11.561 de copii, în creștere față de anii anteriori. În cazul a 65,15% dintre apeluri, medicii ALOPEDI au acordat sfaturi care au permis îngrijirea la domiciliu a copilului bolnav. S-a evitat, în acest fel, deplasarea la serviciile de urgență și camerele de gardă, de obicei supraaglomerate, a nu mai puțin de 7.533 de copii. (Ziua de Cluj)
6. În penultima zi a anului 2019, Primăria Cluj-Napoca a anunţat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la proiectul privind “reabilitarea şi extinderea zonei pietonale Lucian Blaga, strada Republicii (primul tronson), strada Napoca, strada Petru Maior şi strada Emil Isac şi amenajare piste de biciclete”. Este vorba de firma Diferit SRL, o firmă care a avut/are în derulare multe contracte cu municipalitatea clujeană. Valoarea contractului se ridică la peste 4,3 milioane de euro. (Monitorulcj)
7. Lucrările de proiectare și execuție pentru baza sportivă La Terenuri dorită pe 4,2 hectare de teren din cartierul Mănăștur, cel mai mare din Cluj, au fost scoase la licitație de Primărie. Contractul vizează lucrări de proiectare și execuție și este estimat la peste 33 de milioane lei (peste 7 milioane euro).Cel mai devreme, baza sportivă ar urma să fie gata la finalul anului 2021. (Actual de Cluj)
Buna ziua,
Abonamentele de parcare ar trebui desfiintate si inlocuite cu parcometre, asa cum se procedeaza in tari cu densitate mare auto (ex. Olanda). Pe locurile din prezent stationeaza pe taxe modice mii de masini, care se misca din acel loc de 10-20 ori pe an!!
Revoltator pentru un oras care se pretinde european.
O taxa de 1 leu/ora in intervalul 18-24 ar aduce Primariei venituri net superioare decit abonamentele actuale. Si pot fi amendate persoanele care nu achita taxa si ocupa abuziv locurile disponibile.
Ciuda, cred ca nu ai loc de parcare, altfel nu scriai asa ceva. Intre intervalul 18-24 un leu ora, dar intre intervalul 24-6 cat se fie pretul? Dar de la 6-18? Pe tine te intereseaza numai orele intre 18-24? Sau restul orelor sa fie gratis? Cred ca ai mancat prea multe sarmale de craciun si te-a durut burta.