
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus azi cererea de finanțare pentru elaborarea studiului de finanțare pentru “Autostrada Nordului”, cea care va lega Baia Mare de Suceava și va trece și prin județul Cluj, pe lângă municipiul Dej.
Valoarea totala a proiectului este de 65.877.270,96 lei și va fi finanțat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala-47.311.842,68 lei, 15% contributia proprie-8.349.148,71 lei, restul de 10.216.279,57 lei reprezentand cheltuieli neeligibile inclusiv TVA, arată CNAIR. Autostrada este împărțită în trei loturi, Baia Mare – Bistrița (lot 1), Bistrița – Vatra Dornei (lot 2), respectiv Vatra Dornei – Suceava (lot 3), iar durata estimată pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 23 de luni.
În prezent, drumul dintre cele două reședințe de județ este parcurs în aproape șase ore, conform traficului în timp real prezentat de Google Maps, în timp ce, după construcția drumului de mare viteză, timpul s-ar scurta la mai bine de jumătate.