
1. Adrian Mladinoiu, președintele executiv al PSD Cluj, a declarat că obținerea de către candidatul PSD la Cluj a unui număr de voturi aproape dublu în turul doi al alegerilor prezidențiale îi responsabilizează și îi determină că continue reconstrucția organizației astfel încât să obțină rezultate și mai bune la alegerile locale și parlamentare de anul viitor. (Ziar de Cluj)
2. Candidatul PSD Viorica Dăncilă a suferit duminică o înfrângere usturătoare în judeţul Cluj, unde a strâns 69.998 de voturi (18,82%). În municipiul Cluj-Napoca, cifrele au fost și mai neiertătoare cu fostul premier: 29.722 de voturi, respectiv 15,45%. Totuși, față de turul 1, Viorica Dăncilă aproape și-a dublat duminică numărul absolut de voturi. Pe 10 noiembrie, candidatul PSD aduna 37.214 de voturi în județ, reprezentând 10,42%, adică un plus de 32.784 de voturi. (Ziua de Cluj)
3. Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale,Viorica Dăncilă, a obţinut de patru ori mai puţine voturi în judeţul Cluj în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale decât candidatul PNL, Klaus Iohannis, care a câştigat cu 81,18%. (Ziua de Cluj)
4. În 14 localităţi din judeţul Cluj, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut mai bine de 90% din voturile alegătorilor, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Doar 12 localităţi din judeţ au fost câştigate de Viorica Dăncilă. (Ziua de Cluj)
5. Eurparlamentarul Daniel Buda a ținut să le mulțumească „în numele PNL Cluj” celor peste 300.000 clujeni, adică 81,20%, care au votat pentru președintele Klaus Iohannis. (Monitorulcj)
6. Dejenii au votat masiv cu Klaus Iohannis, cu toate că municipiul este considerat fief PSD. Klaus Iohannis a obținut la Dej 69,38% din voturi, iar Viorica Dăncilă 30,63%. (Știri de Cluj)
7. Unul dintre cei mai importanţi subcontractori de pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeş – Turda a organizat luni dimineaţă, 25 noiembrie 2019, un protest la sediul unei organizări de şantier a companiei Aktor ca urmare a neplăţii unor facturi restante în valoare de circa 1 milion de euro. (Actual de Cluj)
8. Un bărbat susține că a fost bătut de un polițist de la Secția 4 Cluj-Napoca. Acesta a depus plângere penală la parchet împotriva polițistului pentru purtare abuzivă, loviri și lipsire de libertate în mod ilegal. (Clujust)
9. Lista celor 15 proiecte câștigătoare prin programul de bugetare participativă din acest an:
- Aer curat Cluj – prevede realizarea de fațade verzi și plantarea de copaci de mari dimensiuni, inclusiv de arbori inteligenți – 428 voturi
- Reamenajarea Canalului Morii – 372 voturi
- Concurs de soluții pentru zona Clinicilor – Victor Babeș – Hașdeu – Piezișă – 262 voturi
- Scripor App – prevede creearea unei aplicații pentru smartphone care va cuprinde hărțile informative tactile, pentru clădirile importante din municipiul Cluj-Napoca, acestea fiind identificate cu ajutorul Alfabetului Scripor-Codul Tactil al Culorilor pentru nevăzători – 232 voturi
- Legal wall – perete pentru exersarea artei stradale – 106 voturi
- Semafoare inteligente pentru mașini la intersecțiile cu liniile de tramvai – 100 voturi
POZA ZILEI: Cum arăta zona Calvaria din Mănăştur, în anii ’80