Merge sau nu Dan Petrescu la “națională”? Antrenorul CFR-ului a oferit răspunsul – Cronica de Sport

Cronica de Sport de vineri vă este oferită de WashMe, aplicația care te programează ACUM la spălătoriile auto din oraș.

1. Universitatea Cluj și Poli Timișoara se întâlnesc mâine, de la ora 12:00, pe Cluj Arena, într-unul dintre derby-urile de tradiție ale fotbalului românesc. Partida ce contează pentru ultima etapă din tur se va desfășura tocmai în data în care, potrivit regretatului istoric, Gheorghe I. Bodea, s-a înființat clubul clujean, în urmă cu exact 100 de ani. (Cronica de Cluj)

2. Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, e convins că, fără golurile primite în primele minute ale meciurilor, echipa sa s-ar fi aflat într-o poziție mult mai apropiată de vârful clasamentului. “Aștept și eu un meci în care să alerge adversarii noștri după egalare. Dacă reușeam să luăm cu 6-7 goluri mai puțin, goluri care puteau fi evitate, acum eram departe în clasament. Marea noastră problemă e organizarea defensivă, am mai rezolvat-o, însă încă suntem departe de echipele din frunte”, a spus Falub, înaintea jocului de mâine, cu Poli Timișoara. (Ziua de Cluj)

3. Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a negat, vineri, că ar fi avut negocieri cu altă echipă, așa cum s-a vehiculat în ultima perioadă. Despre Petrescu s-a vorbit că ar avea oferte concrete din Rusia și China, dar și de la echipa națională a României. “Nu m-a sunat nimeni de la nicio echipă. Nu am avut nicio ofertă, iar că să plec trebuie să fie o ofertă corectă. Sunt foarte bine la CFR, nu sunt blazat aşa cum s-a spus, sunt foarte fericit şi sper să câştig cât mai multe meciuri acum până în decembrie”, a spus Petrescu. Următorul meci al clujenilor e deseară, de la ora 20:30, acasă, cu Chindia Târgoviște. (CJ Sport)

4. Gruparea Universitatea Cluj a fost penalizată de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF cu 5.000 de lei ca urmare a abaterilor de la meciul de pe teren propriu cu FCSB, din Cupa României, disputat luna trecută. Clujenii au fost sancționați din cauza comportamentului fanilor care au aruncat cu torțe și fumigene pe pista de atletism. (news.ro)

5. U-Banca Transilvania, proaspăt calificată și matematic în TOP 16, în FIBA Europe Cup, speră să-și mențină parcursul impecabil din Liga Națională. După șase meciuri, clujenii au adunat tot atâtea victorii, iar mâine, de la ora 17:00, vor întâlni, în deplasare, Steaua București. Partida va fi în direct pe canalele DigiSport și Look. (u-bt.ro)

foto cjsport.ro

Adaugă comentariu

De C.D.C.

We are social

Ultimele articole