1. Profitul net consolidat al grupului financiar Banca Transilvania (BT) Cluj după primele trei trimestre ale anului este de 1,5 miliarde de lei, din care cel al băncii, de 1,3 miliarde, conform raportului acesteia trimis la bursă. (Ziua de Cluj)
2. Deputatul Adrian Dohotaru semnalează faptul că traseul Centurii Metropolitane, care va lega vestul comunei Gilău de Apahida, taie Pădurea Făget chiar lângă blocuri, fapt care va îi va afecta pe cei care locuiesc în cartierul Mănăștur. (Ziua de Cluj)
3. Hotelul Continental, care aparține omului de afaceri Ioan Bene, este scos la vânzare de către Artmark Historical Estate. Prețul este disponibil doar la cerere, însă prețul ar putea depăși 5 milioane de euro, cu cât a fost cumpărat în 2013. Clădirea a fost construită în 1895, a fost lăsată în paragină timp de 15 ani, iar fațada a fost renovată în 2016-2018. Proprietarul, Ioan Bene, se află în Italia. La sfârșitul lunii octombrie, omul de afaceri a fost condamnat definitiv la închisoare într-un dosar de evaziune fiscală. (Ziar de Cluj)
4. Un bărbat de 63 de ani a căzut miercuri seara într-o fântână adâncă de peste 9 metri, pe strada Colinei din Cluj-Napoca. A fost salvat de pompieri și a ajuns la spital cu o posibilă fractură la piciorul drept și escortații severe la palme și degete. (Știri de Cluj)
5. Taximetriștii din Cluj vor avea acces pe banda dedicată autobuzelor. (Monitorulcj)
6. Cei doi tineri care în august 2017 au făcut sex în văzul tuturor în sensul giratoriu dintre străzile Corneliu Coposu și Calea Baciului au fost condamnați la plata unor amenzi penale. Tânărul a și transmis live pe Facebook actul sexual. (Clujust)
7. FC Universitatea Cluj a câștigat, miercuri seara, partida cu Concordia Chiajna din Liga 2, cu scorul de 2-1. Clujenii au întors scorul în ultimele minute ale partidei, prin Florescu (88) și Kay (90+2). “U” a urcat până pe locul 10, iar duminică joacă în deplasare cu echipa de pe locul 4, Turris Turnu Măgurele, club patronat de fiul fostului președinte PSD Liviu Dragnea.
POZA ZILEI – Vlăduța Lupău şi portarul echipei CFR Cluj, nuntă departe de ochii lumii
Frumoasa cântăreață de muzică populară Vlăduța Lupău și portarul echipei CFR Cluj, Adrian Rus s-au căsătorit marți, departe de ochii lumii. Nași au fost cântăreața Olguța Berbec și soțul ei. (Ziua de Cluj)