Conflict deschis între Falub și Florescu. Care va fi soarta fotbalistului la “U”? – Cronica de Sport

Cronica de Sport de luni vă este oferită de WashMe, aplicația care te programează ACUM la spălătoriile auto din oraș.

CFR Cluj a terminat la egalitate, 0-0, derby-ul cu Dinamo Bucureşti, din etapa a 16-a a Ligii I. Meciul a fost unul tern, lipsit de șanse mari la cele două porți. Moldoveanu, cu o lovitură de cap respinsă în bară, respectiv Rondon, au ratat cele mai mari șanse ale unei partide care, totuși, păstrează echipa clujeană pe prima poziție. (CJ Sport)

Derby-ul etapei din Liga a II-a, cel dintre Rapid București și Universitatea Cluj, unul dintre cele mai vechi dueluri din fotbalul românesc, de altfel, s-a încheiat la egalitate, 1-1. Hlistei a deschis scorul pentru rapidiști, cu o lovitură de cap (24), însă Dorin Goga a replicat, dintr-o fază asemănătoare, două minute mai târziu (33). Cele două echipei și-au împărțit în aceeași manieră și ocaziile imense, în repriza secundă, iar meciul s-a terminat cu un rezultat care nu ajută pe nimeni, 1-1. (Liga2.ro)

George Florescu, fotbalistul Universității Cluj, și antrenorul Adrian Falub au fost implicați într-un conflict chiar înaintea plecării la București, pentru meciul cu Rapid. Antrenorul l-ar fi atenționat mai dur pe Florescu pentru că a întârziat câteva minute la plecare, iar acesta ar fi cerut să fie lăsat să coboare, undeva la ieșirea din Cluj. Informația a fost confirmată de Falub. (Gazeta Sporturilor)

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, s-a certat cu conducerea clubului din cauza restanțelor financiare existente la echipă. Conform Fanatik, Jucătorii nu și-au primit la timp salariul pe luna octombrie și nu au încasat nici una dintre primele promise în acest sezon. (Fanatik)

Napoca Rally Academy a impresionat în sezonul 2019, reușind să câștige șase titluri de campion și unul de vicecampion la individual, dar și titlul pe echipe. Simone Tempestini a fost cel mai important om al NRA, reușind să câștige titlul național pentru al patrulea sezon. “Dintre cele patru titluri de campion naţional absolut pot spune că, alături de cel din 2016, acesta a fost cel mai greu de cucerit, chiar dacă pe probele speciale ritmul a fost unul extrem de bun şi am reuşit să fac diferenţa de multe ori”, a spus Tempestini. (Ziua de Cluj)

 

Învinsă de Enisey Krasnoyarsk la mijlocul săptămânii trecute, în grupele FIBA EuropeCup, U-Banca Transilvania își continuă parcursul impecabil în Liga Națională. Echipa antrenată de Mihai Silvășan a reușit să treacă de BC Timișoara, scor 79-70, după un meci pe care l-a avut la discreție. Kerron Johnson și Artis Ate au fost cei mai buni marcatori ai gazdelor, fiecare cu câte 15 reușite. (u-bt.ro)

Adaugă comentariu

De C.D.C.

We are social

Ultimele articole