
1. Medicii clujeni sunt atraşi la un târg de forţă de muncă de profil cu salarii care pornesc de la 6.000 de euro pentru specialişti în Germania sau cu locuinţe de serviciu, la un spital din Vatra Dornei. Sunt puse la dispoziţie 800 de locuri de muncă în ţară şi străinătate. (Ziua de Cluj)
2. Aproximativ 600 de jucători, legitimați la Academia “U”-Luceafărul întâmpină probleme serioase în ceea ce privește locul de desfășurare al antrenamentelor. Suporterii au transmis un mesaj conducerii Universității Babeș-Bolyai, prin care cer ca antrenamentele juniorilor de la Academia “U”-Luceafărul să se desfășoare în cele mai bune condiții. În ultima perioadă, au existat semnale clare că relațiile dintre instituția de învățământ și clubul clujean devin din ce în ce mai reci. (Ziua de Cluj)
3. Un clujean este în greva foamei de 11 zile, iar de două zile protestează în fața Primăriei Cluj-Napoca. Ștefan Bartha cere să i se facă dreptate în mai multe cauze, fiind într-un război cu Asociația de proprietari, Secția 4 Poliție, un vecin, Poliția Locală, Garda de Mediu și Primăria. Concret, bărbatul se luptă de câțiva ani pentru a determina Asociația de proprietari să treacă numărul real de persoane care locuiesc în fiecare apartament și să îi pună pe toți la plată. ”Acum sunt apartamente cu o persoană, dar locuiesc mai multe”, reclamă acesta. (Ştiri de Cluj)
4. Un accident grav, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.00, între localitățile Plăiești și Bădeni din judeţul Cluj. “Conform primelor cercetări, o conducătoare auto de 21 de ani din localitatea Plăieşti a condus un autoturism pe DC 82, pe raza localităţii Bădeni, iar pe fondul vitezei neadaptate la carosabilul umed a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 ani din localitatea Luduş, județul Mureș”, informează IPJ Cluj. În urma impactului, conducătoarea auto a decedat. (Ştiri de Cluj)
5. Un militar care a rămas cu surditate parţială după exerciţiile de tragere în poligon va primi despăgubiri de peste 100.000 de lei, a decis Curtea de Apel Cluj. (Actual de Cluj)
6. Sistemul de iluminat public din municipiul Dej va fi modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de aproape 10 milioane de lei. Pe 215 străzi din oraş vor fi montate corpuri de iluminat cu surse LED. (Monitorul de Cluj)
7. Salina Turda, aflată în subordinea Primăriei Turda, condusă de primarul Cristian Matei (PSD) are încheiate un contract de asigurare a turiştilor cu societatea Uniqa, condusă de Remus Lăpuşan, până nu demult coleg de partid cu Matei. Lăpuşan a plecat recent din PSD şi s-a înscris în Pro România. (Ziar de Cluj)
8. Clujeni au vizitat mormintele celor dragi, le-au aranjat şi au depus flori şi lumânări de “Luminaţie” sau ” Ziua Morţilor”. Sărbătoarea s-a încheiat vineri seară cu un concert de muzică clasică, ţinut în memoria celor plecaţi la ceruri, chiar la intrarea în cimitirul central din oraş. Peste 2000 de oameni au fost aseară în cimitirul central din Cluj-Napoca, unde membrii Filarmonicii de stat Transilvania au oferit un concert de comemorare a sufletelor dragi, plecate dincolo. Este al cincilea an în care muzica a răsunat de ziua morţilor. (Ziua de Cluj)