Protecția Consumatorilor a închis una dintre cofetăriile Pralina din Cluj – Cronica de Cluj

1. Descoperire macabră în Mărăști. O persoană a sesizat poliția după ce a găsit un cadavru, joi dimineață, în spatele unui gard de pe strada Fabricii de Chibrituri din Cluj-Napoca. Echipa care s-a deplasat la fața locului a constatat că era vorba despre cadavrul unei persoane de sex feminin. (Ziua de Cluj)

2. Primăria Cluj a rupt contractul cu Fundația “Primăvara Clujană”, care administra Baza sportivă “Dan Anca” din cartierul Gheorgheni. Decizia de încetare a contractului a fost adoptată astăzi de consilierii locali. În trecut, acolo se antrenau juniorii de la “U” Cluj, iar primăria vrea ca micii fotbaliști să revină pe “Dan Anca”. (Ziua de Cluj)

3. Biroul Politic Județean al PSD Cluj a decis, miercuri seara, de urgență, dizolvarea organizației Turda. Președinte interimar al filialei PSD Turda a fost numit fostul senator Alexandru Cordoș, care îl înlocuiește pe fostul lider demis, primarul Cristian Matei. De asemenea, deputata Cristina Burciu a fost revocată din funcția de președintă a organizației de femei a PSD Cluj, funcția în care a fost numită acum două săptămâni, când a fost demisă Lucia Suciu, primărița din Chinteni. Deciziile au venit după ce deputatul Cristina Burciu a anunțat că va vota Guvernul Orban. (Știri de Cluj)

4. Inspectorii pentru Protecția Consumatorilor au constatat nereguli la una dintre cofetăriile Pralina din Cluj-Napoca, cea de pe Calea Florești. Controlul a fost efectuat în urma unei reclamații din partea unui cetățean. Cofetăria a fost închisă până la remedierea tuturor deficiențelor semnalate, care includ lipsa dovezii trasabilității produselor și spații neigienizate. (Ziua de Cluj)

5. Doar 10% din banii alocați anul acesta de Primărie au fost cheltuiți de spitalele din Cluj-Napoca. (Ziar de Cluj)

6. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a câștigat procesul cu deputatul Adrian Dohotaru (fost membru USR, actualmente independent). Parlamentarul scrisese pe Facebook, în 26 februarie 2019, următorul mesaj: „Tișe e un gunoi mai negru la suflet si mai poluant decât depozitele neconforme de deşeuri din Pata Rât, pe care de un deceniu le tot închide. Locul lui e la groapa de gunoi a istoriei din 2020. (…)”. Judecătoria a decis că Dohotaru trebuie să șteargă postarea de pe Facebook și să îi ceară scuze lui Alin Tișe, atât pe Facebook, cât și prin intermediul unei publicații (ziar) de circulație națională. (Actual de Cluj)

7. Consilierii locali au decis, în unanimitate, ca jucătoarea de tenis Simona Halep să devină cetățean de onoare al Clujului. (Ziua de Cluj)

8. Primarul Emil Boc a anunţat că au fost aprobate documentele pentru varianta finală a Centurii Metropolitane și urmează să fie realizate studiile de fezabilitate. Apoi se va putea trece la următorul pas, adică la licitație. (Monitorul de Cluj)

POZA ZILEI: Iarnă în toată regula la Cluj


Deși suntem la mijloc de toamnă, iarna s-a grăbit să se instaleze la Cluj. Un drum din zona de munte a județului arată ca-n povești după ninsoarea de azi-noapte. Un șofer care trecut, joi, pe drumul către stațiunea Băișoara, a postat pe Facebook câteva fotografii cu priveliștea de vis creată de primii fulgi de zăpadă. (Ziua de Cluj)

Adaugă comentariu

De C.D.C.

We are social

Ultimele articole