1. Clujul va deveni primul oraş după Bucureşti care va avea metrou. Specialiștii care au lucrat la metrourile din Toulouse și Tel-Aviv vin la Cluj să facă studiile necesare. Sistemul de transport rapid metropolitan presupune transport feroviar pe infrastructura existentă – Tren Metropolitan, dar și construcția unei linii de metrou pe principala axă vest-est a zonei metropolitane: Gilău – Florești sud – Mănăștur – centru – Mărăști. (Ziua de Cluj)
2. Spaţiile comerciale din centrul orașului, care au fost lăsate în paragină și nu își găsesc chiriași, aduc un grav prejudiciu imaginii Clujului. Una dintre soluții este supraimpozitarea acestor spaţii. (Ziua de Cluj)
3. Accident pe drumul Cluj – Turda. Un șofer a intrat cu TIR-ul în parapeți, după ce a adormit la volan. (Ştiri de Cluj)
4. Edilul Clujului vrea să pună punct construcțiilor imobiliare haotice şi le transmite investitorilor imobiliari un avertisment: “Orașul Cluj trebuie să aibă următorul principiu: Creăm locuri pentru oameni, nu pentru profit!. Nu este foarte popular ceea ce spun sau mulți mă vor ataca, dar aceasta trebuie să fie direcția unui oraș care ține la interesul public”, a declarat Emil Boc la ZIUA LIVE. (Ziua de Cluj)
5. Tânăr de 19 ani, arestat de polițiștii clujeni după ce a tâlhărit un cetățean german. La data de 14 octombrie, în jurul orei 03:00, împreună cu un alt tânăr, în prezent arestat în altă cauză, acesta ar fi abordat şi deposedat prin violenţă un bărbat de 24 de ani, cetăţean german, de mai multe bunuri, spun poliţiştii.
6. Primăria va reabilita Parcul Farmec. Durata de realizare a investiției este de 16 luni. Valoarea estimată a proiectului este de 2,5 milioane lei. (Ziar de Cluj)
7. Un bărbat de 60 de ani, care a provocat un eveniment rutier cu pagube materiale în localitatea Sălicea, avea, potrivit Poliției, o alcoolemie 3,50 mg/l alcool pur în sânge, ceea ce este un record în Cluj. (Clujust)
POZA ZILEI:
Marți, în jurul amiezei, în stația gării din Cluj-Napoca, a trecut un transport de peste 20 de tancuri americane de la o bază nemțească. Cele 20 de blindate au trecut prin gara din Cluj-Napoca și se îndreptau cel mai probabil fie către Poligonul de Tragere de la Cincu, fie spre Constanța. (Monitorul de Cluj)