Cronica sportivă de luni vă este oferită de WashMe.ro, aplicația care te programează ACUM la spălătoriile auto.
1. Universitatea Cluj a ajuns la cota cinci meciuri fără victorie, după 2-2 cu CS Mioveni, și se zbate, în continuare, în subsolul clasamentului Ligii a II-a. Duminică, clujenii au remizat, 2-2, cu CS Mioveni, după ce oaspeții au deschis scorul în minutul 5, iar Goga a egalat, din penalty, cu 20 de minute înainte de final. Tot argeșenii au trecut în avantaj, câteva minute mai târziu, iar Dican a egalat, în minutul 85. Clujenii sunt pe locul 17, retrogradabil, cu 13 puncte. (ProSport)
2. O sută de ani de Universitatea Cluj au fost sărbătoriți cu fast și emoție de suporterii echipei. Vineri seara, în cadrul unui spectacol original, ce a inclus o piesă de teatru, dar și reeditarea unui meci istoric “U” – Vasas, din 1945, a fost sărbătorit Centenarul clubului clujean, în fața a câteva sute e spectatori. (Ziua de Cluj)
3. CFR Cluj merge excelent în campionat. Formația din Gruia a reușit să învingă pe CS Universitatea Craiova, 2-0, și să se mențină pe prima poziție în Liga I. Traore și Omrani au marcat în repriza secundă a partidei din Gruia golurile unei victorii care duce CFR la cota 27 de puncte în Liga I. Pentru clujeni urmează meciul cu Rennes, din Europa League. (Monitorul de Cluj)
4. Napoca Rally Academy a încheiat pe primul loc, la echipe, un nou sezon al Campionatului Național. Așa cum era de așteptat, Marco Tempestini a câștigat un nou titlu în clasamentul piloților, al patrulea consecutiv, în timp ce Mihnea Mureșan a devenit campion la două roți motrice, dar și la clasa RC4. La rândul său, Norbert Maior este campionul național de juniori, dar și învingător la clasa RC5. (Ziua de Cluj)
5. Trei runde și trei eșecuri pentru voleibalistele de la U-NTT Data, în Liga Națională. Clujencele au cedat, de data asta, contra CSM Lugoj, după ce în precedentele două meciuri au pierdut contra CSM Târgoviște, respectiv Știința Bacău. (Sportul Clujean)
6. Remiza de pe teren propriu, cu CS Mioveni, 2-2, la făcut pe antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, să critice vehement campania de transferuri din această vară a echipei. “aşa s-au făcut lucrurile vara asta. S-au făcut şi a plecat toată lumea după aia. Şi ne-au lăsat pe noi. Am venit noi şi încercăm să vedem ce putem face”, a spus Falub. Acesta a criticat virulent și maniera de arbitraj a lui Florin Mazilu pe care a caracterizat-o drept de neînțeles. (Liga2.ro)